top of page

Fiind o căutătoare, o exploratoare în viața mea, am crescut și am adunat cunoaștere de peste tot și am făcut trecerea de la a căuta la a mă deschide plenar și de a vedea ceea ce este de văzut, de a simți ceea ce este de simțit și de a ști ceea ce este de știut. Am început să pun lumina pe mine și chiar dacă nu-mi place ceva, doar observ pentru a înțelege mai bine și a crește în evoluția mea. 

 

Și doar mi-am amintit și așa s-a născut cartea scrisă din ființă pentru voi, pentru a da mai departe cunoașterea pe care am accesat-o și mi-am amintit-o, iar tu primești metode și instrumente rapide din diferite tradiții și culturi. După 10 ani de călătorii tu primești totul într-o singură carte. 

 

Citind această carte înțelegi dizarmonia vibrațională dintre imaginea ta despre tine: Cine crezi tu că ești versus Cine ești cu adevărat. Este o carte inițiatică spre tine.     

 

Puterea divină pe care o aduce această carte se găsește în cele 3 planuri: 

Planul Mental - este un instrument prin care îți adresezi altfel de întrebări. 

Planul Sufletului - Accepți și Iubești toată paleta emoțională de culori trăite.

Planul Spiritual - Descoperi Ființa din tine și realizezi că: Tu ești Creatorul vieții tale! 

    

Este o poveste fără sfârșit care te duce în călătoria spre tine. Aduce apropierea dintre tine și Ființa ta și conștientizezi lucrurile care contează cu adevărat pentru tine, om frumos. Bucură-te de călătorie până la sfârșitul destinației tale.

Ești maestru vieții tale, știi de ce? EBOOK

lei44.00Preț

    Abonare la newsletter

    Multumesc!

    • Instagram
    • Facebook
    • YouTube

    Created by @mariairimescu 2024

    bottom of page